Despre Maraton

Organizaţia obştească Sporter a lnasat iniţiativa de a introduce tradiţia desfăşurării unui maraton internaţional anual şi la Chişinău. Ultima cursă atletică pe distanţa de 42 km 195 metri s-a desfăşurat în capitala moldovenească în urmă cu aproape 30 de ani.

Organizaţia obştească Sporter este prima reţea sportivă de socializare din Moldova. A fost înfiinţată la 1 aprilie 2013. Organizația sportivă Sporter promovează sportul amator și profesionist din Republica Moldova, organizând evenimente sportive de amploare, printre care Chisinau International Marathon, la care au participat peste 15 000 de persoane în ediția din 2016, Bălți Half Marathon 2017, competiția de înot în apă deschisă Ghidighici Sea Mile, cursa de ciclism Chisinau Criterium, cursa inedită prin beciurile vinicole Cricova Wine Run, campionatul de freediving Moldova Freediving, cursele costumate Maratonul de Crăciun și HellRun, dar și ștafeta ultramaraton prin toată Moldova – Rubicon.

În anul 2016, Maratonul Internaţional din Chişinău a primit statutul oficial AIMS devenind membru al Asociației Internaționale de Maratoane și Curselor de Distanță. AIMS este o asociație internaționale de maratoane și curse de distanță care reunește peste 400 de maratoane și curse din 120 de țări, acum Republica Moldova a devenit cea de-a 121 țară.

„Maratonul nu este un simplu eveniment sportiv. În primul rând, este o mare sărbătoare pentru oraş. Oamenii ies în stradă cu toată familia, îi susţin pe sportivi, le ţin pumnii şi se bucură pentru ei. Iar când ajungi la linia de finiş, împletind picioarele de oboseală, ţi se pune medalia comemorativă la gât, unii te bat pe umăr, te îmbrăţişează, te felicită, îţi spun cuvinte de încurajare, atunci încerci sentimentul că ai reuşit! Este cel mai bun sentiment din lume!”, – spune preşedintele organizaţiei obşteşti Sporter, Dmitri Voloşin, căruia îi aparţine ideea de a desfăşura Maratonul Internaţional Chişinău.

Ideea a fost  susţinută de structuri sportive importante, cum ar fi Ministerul Tineretului şi Sportului al RM, Comitetul Naţional Olimpic şi Sportiv, Federaţia de Atletism a RM, precum şi compania petrolieră importantă Petrom, care a devenit partenerul general al cursei. Este important că şi Federaţia Internaţională de Atletism a apreciat iniţiativa de desfăşurare a Maratonului de la Chişinău şi a promis în viitorul apropiat să includă competiţia în calendarul internaţional.

Astfel, primul maraton internațional oficial de la Chișinău a avut loc pe 26 aprile 2015  și a adunat 10 000 de participanți, care au concurat la probele de 3, 10, 21,0975 sau 42,195 kilometri. La cel de-al doilea maraton de la Chișinău, care a avut loc pe 17 aprilie 2016, au participat 15 000 de persoane.

În cadrul Maratonului de la Chişinău 2017 se vor desfăşura curse pe următoarele distanţe:

– Maraton (42 km 194 m)

– Semimaraton (21 km 0975 m)

– Cursa de 10 km

  • – Cursa de 5 km

– Cursa Fun Run (1,5 km)

Itinerarul va trece pe străzile centrale ale Chişinăului (vezi harta), iar linia de start şi finiş se va afla în inima capitalei moldoveneşti – în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Conform regulilor maratonului internaţional, toţi participanţii vor primi un pachet de start, care va include: un număr individual cu un cip electronic de unică folosinţă pentru cronometrarea timpului, un tricou oficial în calitate de suvenir şi harta curselor cu descrierea detaliată a programului evenimentului.

De-a lungul traseului maratonului vor fi amplasate puncte de alimentaţie, unde alergătorii îşi vor putea întări forţele cu produse folositoare, îşi vor putea potoli setea şi se răcori cu bureţi uzi, vor fi amplasate şi wc-uri, iar în caz de necesitate alergătorii vor putea primi ajutor medical.

La linia de finiş pe toţi participanţii îi aşteaptă o medalie de participare, iar pe învingători – premii valoroase.

Va îndemnă, să luați cunoștință cu REGULAMENTUL COMPETIȚIEI 

________________________________________________________

* CALENDARUL EVENIMENTELOR ORGANIZATE DE SPORTER